Spectacol tineret Valea Seacă

În seara zilei de 14 august 2008, la căminul cultural din Valea Seacă, jud. Bacău a avut loc la iniţiativa Kolping Moldova un spectacol realizat de tinerii din comunitatea din Valea Seacă dedicat familiilor care în luna august s-au intors din Italia să petreacă concediul în satul natal.

Spectacolul a avut scopul de a oferi un moment de distracţie, de socializare, de mândrie locală dar şi de strângere de fonduri pentru a cumpăra 5 chitare în dorinţa noastră de a demara un curs de chitară pentru tinerii din comunitate.

Ajutaţi de părintele vicar Bogdan Catană, am realizat acest spectacol care a cuprins: scenete, cântece, dansuri, recitări de versuri dar şi o tombolă cu premii haioase şi simbolice pentru toţi participanţii.

Această acţiune este prima realizată în această comunitate unde am întâlnit o deschidere şi o inteligenţă frumoasă din partea parohiei, dar şi un entuziasm molipsitor din partea tinerilor din comunitate.

Acţiunea a fost un succes, şi la final iniţiativa a fost lăudată de către participanţi.

S-au strâns 200 de Euro care vor merge la cumpărarea de chitare, şi anul următor vom include în programul spectacolului şi un recital de chitară. Dealtfel aceasta a fost şi promisiunea noastră facută familiilor participante.

Cu mult drag, echipa Kolping Moldova vă salută!

Lui Kolping fideli!

DSC04123