Ploscuțeni – Casa Kolping în culori

„Dacă doriţi un viitor mai bun, voi trebuie să fiţi aceia care să contribuiţi la cultivarea lui.”, spunea Adolph Kolping.

Noi, membrii din Ploscuțeni, am avut inițiativa să decorăm sala de activități din Casa Kolping – pentru ca cei care vin să simtă că nu este numai o casă, ci un cămin.

În definitiv, omul sfinţeşte locul. Astfel că am luat pensule şi culori, entuziasm și ceva răbdare şi ne-am apucat de treabă. Prima  ocazie când vom arăta vizitatorilor această cameră va fi sâmbătă, 10 octombrie, când vom împărţi rechizite școlare pentru 20 de copii săraci, care nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a-şi cumpăra cele trebuincioase pentru educația lor. Copiii vor primi caiete, penare, culori, carioci, plastilină, acuarele, instrumente de scris şi multe alte lucruri ce le sunt necesare. Iar cum suportul material trebuie să fie însoţit şi de cel spiritual, această activitate se va petrece într-un cadru prietenos, cu voie bună şi cu jocuri.

Ana – Maria Nicu

desene kolping ploscuteni (1) desene kolping ploscuteni (2) desene kolping ploscuteni (3) desene kolping ploscuteni (4)