Kolping Oituz – Târgul caritabil de Crăciun

Duminică, 22 decembrie 2013, tinerii din Asociația Kolping Oituz au organizat Târgul caritabil de Crăciun. Târgul a avut ca scop oferirea unui sprijin concret pentru Casa de Copii “Maria Montini Lavezzari”, administrată de către Surorile Benedictine ale Divinei Providenţe.

Tinerii au colectat obiecte donate de către persoane din comunitate, au avut loc campanii de colectare în cele două școli din localitate, iar mulți părinți au pregătit prăjituri de casă care au fost puse la vânzare în cadrul acestui târg.

Târgul s-a desfășurat în curtea Bisericii Catolice din Oituz și a mai cuprins în program o tombolă și colinde pregătite de către copiii de la orfelinat, tinerii din comunitate  și de grupuri de colindători din școlile locale.

Acest târg a fost un exercițiu foarte bun de solidaritate  față de o cauză socială concretă.

Într-o realitate în care preocuparea principală este binele egoist, astfel de acțiuni sunt menite să încurajeze conștientizarea mesajul de solidaritate al Crăciunului.