Kolping Faraoani la secția Pediatrie în Ajunul Crăciunului

Crăciunul a adus fericire și multe zâmbete pe fețele mai multor copii de la secția Pediatrie a Spitalului Județean Bacău, acolo unde, șase tineri, reprezentanți a Familiei Kolping Faraoani au ajuns cu cadouri.

Cadourile au fost cumpărate din banii procurați în urma scenetei “Ieslea Vie” ce a avut loc pe 16, 18 și 19 decembrie la un hypermarket din Bacău. Suma a fost de doar 300 lei, bani din care s-au cumpărat dulciuri și fructe. S-au pregătit 50 de pachete cu fructe, dulciuri și jucării din care s-au dat doar 40. Jucăriile au venit ca donație din partea unei persoane din Oituz.

Moș Crăciun și spiridușii lui au fost întâmpinați de copii bucuroși, în ciuda faptului că erau în spital. Aceștia au spus poezii și cântece pentru a primi cadourile.