Bârlad – Grup de lucru pentru Profilul Kolping

Procesul început în anul 2015 cu privire la regândirea profilului Kolping Internaţional presupune clarificarea acestui profil la nivel central Kolping România, la nivel regional şi local.

În cadrul Adunării Generale 2015 din Caransebeș a fost dat startul acestui proces și pentru organizația noastră. Materialul prezentat a fost discutat în grupe de lucru, urmând să fie luat în discuție în asociațiile locale, regionale/diecezane.

Cine suntem? Ce ne dorim ca asociație? Care este identitatea noastră și sarcinile care ne revin ca și membri activi încadrul asociației? Sunt întrebări care își vor găsi răspunsul în textul final al profilului.

Astfel, urmând acest îndemn, sâmbătă 16 aprilie, în Bârlad s-a organizat un grup de lucru la nivel regional Kolping Moldova, unde au participat reprezentanți din Oituz, Ploscuțeni și Bârlad. Tema acestui grup de lucru a fost: Profilul Kolping România. Întâlnirea a început cu o sfântă liturghie, unde părintele Ștefan Ciubotaru ne-a încurajat și a scos în evidență importanța identității unei asociații. S-au împărțit capitolele pe grupe mici de lucru și fiecare grupă a încercat să găsească completări sau nuanțe care să sprijine conturarea materialului final.

Aceste completări vor fi centralizate și vor face parte din materialul de lucru final care va definitiva varianta completă a profilului.

intalnire Barlad (1) intalnire Barlad (2) intalnire Barlad (3) intalnire Barlad (4) intalnire Barlad (5) intalnire Barlad (6) intalnire Barlad (7) intalnire Barlad (8) intalnire Barlad (9) intalnire Barlad (10) intalnire Barlad (11)